Un vărsător de ceară ca meşter iscusit
A nimerit odată un chip desăvârşit.
Delicateţea, părul şi zâmbitoarea faţă
Îi dă înfăţoşărei un aer de viaţă,
Dar din nenorocire el chipul a lăsat
Pe lângă foc la care a fost şi prelucrat.
Nu este de mirare că statuia de ceară,
S-a risipit îndată aproape stând de pară.
De ai făcut un lucru şi vrei ca să-l păstrezi
Pentru viitorie, apoi să depărtezi
Tot răul de-nainte-i şi orice-mpiedicare,
Căci altfel este numai zadarnică lucrare.