O vulpe au intrat odată
Flămândă în livadă.

Şi poamele văzând, frumoase, coapte bine,
S-au bucurat prea mult în sine,
Dar bucuria ei au fost în mâini străine:
Că prunele pe crengi cam susuşor era

Şi nu se scutura.
Umblând ea în zadar mai bine de un ceas,
Au zis aceste către prune:
— Cum v-am găsit, aşa vă las,

Măcar că la privit vă arătaţi prea bune,
Dar verzi, în loc să folosiţi,
Voi dinţii strepeziţi.

Un adevăr de mult văzut,
Că neavând prilej ca să ne folosim
De-un lucru ce ne e plăcut,
Apoi neapărat cusururi îi găsim.