Hrisoavele domneşti, letopiseţele moldo-slavone ne demonstrează că măria sa vodă Ştefan a înrădăcinat pentru totdeauna legea găzduirii moldoveneşti, moştenită de la bunicul său Alexandru cel Bun, care „la trecătorile munţilor, spre ţara regelui ungur, găsise nemţi, papistaşi după credinţă, pe care i-a respectat − ca şi pe secui, unguri, armeni − şi cu care a trăit în bună înţelegere”.

Este surprinzătoare, chiar şi pentru cei care au răsfoit actele Cancelariei de Stat a Moldovei, componenţa etnică a curtenilor lui Ştefan al III-lea cel Mare. Judecînd după numele de familie atestate în documentele Cancelariei Moldovei, componenţa naţională a marilor dregători, a sfetnicilor domniei, „a tuturor boierilor noştri, mari şi mici” era foarte pestriţă. Alături de nume, de nume de familie neaoşe moldoveneşti, cum ar fi Brîndză, Pîntece, Ciocîrlie, Boldur, Neagu, Frunteş, Sacară, Dragoş, Limbădulce, Jumătate, Nistra, Purece, Cuhne, Pojar, Spărietul, Gardu, Ureche, Urlatu, Bortă şi multe altele, în actele Cancelariei Moldovei din timpul acestei glorioase domnii sînt atestaţi: ucraineni (rusini) Buceaţkii, Holovatîi, Hodco, Danco, Duma, Dajbog, Vereşceac, Micota, Fedco, Boguş, Babici, Micotici, Paşco ş.a. În gramotele semnate de Ştefan al III-lea cel Mare sînt pomeniţi 23 de Ivanco, 16 Ivaşco; precum şi Iaţco...

Vechimea şi numărul mare al ucrainenilor (rusinilor, rutenilor) în Moldova este fixată nu numai în actele domneşti, ci şi în lucrările de istorie. Grigore Ureche în „Letopiseţul Ţării Moldovei” scrie, că, în urma campaniei de pedepsire din 1498 în Polonia, „Mulţi oameni, bărbaţi, muieri, copii au scos în robie, mai mult de 100.000, mulţi de aceea au aşezat Ştefan vodă în ţara sa, deşi pînă astăzi trăieşte limba rusască în Moldova, ales pre unde i-au descălecat, că mai a treia parte grăiesc ruseşte”.

Mai tîrziu, pe la 1934, Mihail Sadoveanu va menţiona şi el – în volumul condensat de îndreptăţita mîndrie şi nemărginita durere „Viaţa lui Ştefan cel Mare”: „Măria sa Ştefan vodă şi-a pus cort lîngă Sneatin şi, după ce a rînduit pe opt drumuri convoiurile cu dobîndă, au pus pisarii să însemne în izvoade noroadele din o sută de sate ruseşti, cărora le poruncise mutare peste hotar în sloboziile Moldovei”.

În cărţile domneşti semnate de Ştefan al III-lea cel Mare sînt atestaţi în număr considerabil şi polonii sau, cum deseori le ziceau moldovenii − leşii: Daşchevici, Hudici, Tîminskii, Rotompan, Rugaşevici, Ciortorovskii (Ciortoriiskii), Rujici, Straovici ş.a. Drept urmare, a relaţiilor de tot felul dintre Moldova şi Ungaria era firesc ca în actele Cancelariei Moldovei să fie atestaţi nu puţini unguri: Dămăcuş, Ciopei, Şandru (Şandor), Tomos, „ungur din Vaslui”, Carvac, „ungur din Hîrlău”, Balomir, Baloş, Lucaci, Miloş, Ianoş, Sebistean, „ungur din Hîrlău”, Barta, „ungur din Vaslui”, Iştfan Tot, „ungur din Hîrlău”, Huszar, Staşco, „ungur din Hîrlău” ş.a. Despre aşezarea ungurilor în Moldova ne vorbesc şi localităţile atestate documentar în acea epocă: Unguraşi (jud. Neamţ), Unguraşi (în ocolul Sucevei), Ungureni (lîngă Bacău), Ungureni (în ţinutul Sucevei), Unguri (la Hîrlău), Unguri (în Lucăceşti, jud. Bacău). În documentele din perioada acestei glorioase domnii sînt atestaţi, judecînd după nume şi nume de familie,

− greci: Kiracola, Scarlatachi, Iacovachi, Iamandi;
− evrei: Iancu, Iancu Avrămescu, Iancu căminar, Moiş, Solomon, Șor;
− saşi și secui: Martin, Sacşa, Săcuiul, Sasca, Standul săcuiul; stabilirea săcuilor în Moldova este confirmată şi de localităţile din acea perioadă: Saşii (Şăşciori) − în Bucovina, Săseşti (în ocolul Bîrladului);
− bulgari: Stancio (Stanciu), Stanimir, Stoian, Stanco, Şuşman, Petăr; sînt atestate cîteva sate bulgăreşti: Satul Bulgăresc (jud. Covurlui), Şchei („sat la gura Frumoasei”), Şchei (în judeţul Vaslui). Nume, nume de familie, pe care le-am putea admite ca sîrbeşti, în documente sînt mai puţine: Popovici, Hrincovici, Voislav, în schimb sînt atestate mai multe sate: Sîrbii (în jud. Bacău), Sîrbii (în jud. Iaşi), Sîrbii („selişte lîngă Slivna” jud. Covurlui), Sîrbii (în jud. Sucevei), Sîrbii (în jud. Vaslui).

Nume de familie ruseşti sînt puţine: Radoslav, Rusu, Rusca, Rusul „din Floceşti”... În schimb sînt pomenite 22 de nume Ivan, 8 nume Iurie, Vasia, Zoica, precum şi hidronimul Rusca, satele Ruscani (în jud. Iaşi), Ruşciori (în jud. Sucevei), Ruseni (în jud. Tutovei), Ruşi (pe Bîrlad), Ruşi (în jud. Botoşani), Ruşi (în jud. Tutovei), Ruşi (Dobrovăţul-Ruşi − în jud. Vaslui)... Cel mai modest sînt prezentate în documentele din epoca de care ne preocupăm elementele etnice (sedentarizate în Moldova) turceşti: Toader Turcul, Simion Turcul.

În documentele lui Ştefan al III-lea cel Mare sînt atestaţi mulţi tătari, robi, stabiliţi în Moldova, formînd 11 sate: Tătărani, Tătarca, Tătărăşti, Tătari, Tătăruşi ş.a. De asemenea, sînt atestaţi foarte des ţiganii (şi un sat Ţiganei), mulţi dintre ei aduşi din ţara Basarabilor. La 8.09.1503 Ştefan confirmă mănăstirii Putna patru sălaşe de ţigani „din Ţara Basarabilor”.

Mărturiile documentare reproduse demonstrează că chiar de la începuturile sale în Ţara Moldovei alături de moldoveni − seminţie fondatoare a Statului Moldovenesc, trăiau şi trăiesc la un loc în bună pace şi înţelegere ucraineni (rusini), bulgari, poloni, sîrbi, greci, evrei, unguri, romi (ţigani), ruşi, mai tîrziu nemţi, găgăuzi ș.a.