La originile civilizaţiei indiene se află civilizaţia Indus, după denumirea fluviului pe cursul căruia este localizată. La fel ca Egiptul şi Mesopotamia, a fost una fluvială cu o agricultură bazată pe irigare. Ea se constituie în mileniul al III-lea î.Hr. avînd ca fondatori triburile dravidienilor. Arheologii au descoperit cîteva sute de aşezări atribuite civilizaţiei Indus, printre care se evidenţiază Mohenjo-Daro şi Harappa. Acestea impresionează prin rigoarea planificării urbanistice şi tehnica construcţiilor: străzile pavate cu lespezi de piatră, casele din cărămidă arsă cu 2-3 etaje, sistem de canalizare. Majoritatea populaţiei se îndeletnicea cu agricultura, meşteşugăritul, iar negustorii au stabilit legături comerciale cu regiuni îndepărtate. Astfel, sigilii cu scrierea proprie acestei civilizaţii, nedescifrate pînă în prezent, au fost descoperite în Asia şi Mesopotamia. După 1700 î.Hr. civilizaţia Indus decade, iar valea Indusului îşi pierde statutul de centru cultural.

Către mijlocul mileniului al II-lea î.Hr., în India de Nord-Vest pătrund popoarele de agricultori ale arienilor, care s-au amestecat cu populația autohtonă. Aceştia se delimitează de populaţia locală prin limbă, religie şi structura socială. Perioada cuprinsă între secolele XV–VI î.Hr. este de obicei numită India vedică, deoarece singurele izvoare pentru cunoaşterea acestei epoci sînt vedele, cărţile sacrale ale arienilor. Societatea este strict împărţită în patru caste, varne, apartenenţa la care era de la naştere, iar trecerea în altă castă era imposibilă.

Secolele VI–III î.Hr. reprezintă epoca apariţiei şi răspîndirii religiei budiste. În acea epocă pe teritoriul Indiei existau circa douăzeci de state mari. Către secolul al IV-lea î.Hr. statul Magadha dobîndise supremaţia, iar oraşul Pataliputra pentru şase secole va rămîne capitala statelor indiene. Primul stat indian, care a cuprins aproape întreaga Peninsulă Hindustan, în afară de extremitatea sudică, e cel al dinastiei Maurya (322–185 î.Hr.). Ţările încorporate de Imperiul Maurya alcătuiau cîteva provincii vaste. Apogeul puterii politice şi al realizărilor culturale este atins pe timpul regelui Aşoka, după moartea căruia acest stat începe să se destrame.

Destrămarea Imperiului Maurya a permis înflorirea a numeroase regate. În secolul al IV-lea d.Hr, cea mai mare parte a Indiei este din nou reunită sub o unică autoritate, Imperiul Gupta, cunoscînd pentru o perioadă de 200 de ani o epocă de prosperitate. Perioada dinastiei Gupta este considerată epoca de aur a culturii indiene. Cu această perioadă se încheie istoria Indiei Antice, după care urmează o epocă confuză, de invazii.